Un poet maramureşean, acuzat de simpatii legionare

poetul_la_masa

Ion Soreanu, cunoscut sub numele de Ion Şiugariu, s-a născut în iunie 1914, în satul Băiţa, localitate situată în apropiere de Baia Mare. A studiat literele şi filosofia la Bucureşti şi s-a evidenţiat ca poet. A murit în februarie 1945, la vârsta de 31 de ani, pe frontul din Cehoslovacia, în bătălia pentru eliberarea oraşului Brezno. Este îngropat în Cimitirul eroilor români din Zvolen, Slovacia. In satul Băiţa s-a amenajat o casă memorială, cu sprijinul familiei şi al autorităţilor locale.

Scandal la Ambasadă

In luna august 2015, autorităţile slovace au propus ca un pod din Brezno să poarte numele poetului român. Iniţiativa a fost blocată de funcţionari din Ambasada României, care a afirmat că Ion Şiugariu ar fi aderat, în tinereţe la Mişcarea Legionară. Evident, podul a fost botezat, în cele din urmă, cu numele unui alt soldat erou, în timp ce la nivelul Ministerului Afacerilor Externe s-a declanşat o anchetă. In urma investigaţiilor, MAE a remis un comunicat în care se preciza că „Ion Şiugariu nu a fost legionar”.

In apărarea poetului au sărit mai multe publicaţii româneşti, iar un deputat de Maramureş a redactat o interpelare pe adresa ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. Ministerul a anunţat declanşarea unei anchete „pentru a se verifica depăşirea atribuţiilor de către Steluţa Arhire, împuternicitul cu afaceri al ambasadei, şi Radu Cioantă, secretar II al ambasadei, cel care  a semnat documentul ce îl acuză pe Ion Şiugariu.

Argumentele „legionare”

Discuţiile s-au mutat în spaţiul virtual, unde accentele naţionaliste sunt mai mult puternice. Site-ul mişcarea.net, administrată de Nicolae Niţă, încearcă să îl revendice pe Ion Şiugariu ca fiind un „poet legionar” şi aduce în sprijinul teoriei o sumă de argumente. Unul dintre acestea se referă la un articol apărut în presa vremii, intitulat „Destin Catedralic” şi semnat Ion Şiugariu, în care se spune, printre altele: „Mişcarea legionară n-a fost niciodată mişcare politică oarecare, ci ea a pornit dintr-o teribilă ardere interioară, dintr-o nepotolită sete de istorie, de împlinire, de justificare în veacuri şi de ceea ce a trebuit să accepte şi să propovăduiască jertfa ca o primă şi admirabilă necesitate”.

Apoi, Nicolae Niţă proclamă: „Ion Şiugariu a fost legionar după cum se poate vedea, în pofida aberaţiilor care se debitează. A fost unul dintre colaboratorii revistei «Străjerul» din Oradea, condusă de Iosif Bozântan şi Victor Corbuţ, a colaborat la «Cuvântul Nou» din Satu Mare, sub direcţia poetului Valeriu Cârdu, la «Gând Românesc» din Cluj (director Ion Chinezu), «Flori de Crin», la revista «Lanuri» din Mediaş şi alte «foi verzi» de primăvară. Ca să nu mai spun că în notele critice răspândite prin ziare şi reviste după 1940, Ion Şiugariu s-a ocupat precumpănitor tot de operele «verzilor», atât cât a fost posibil. A participat chiar şi la o tabără de muncă pentru zidirea unei biserici din Colţirea (cam la câteva sate distanţă de Băiţa), în iulie 1936, tabără sub comanda lui I.N. Cruceanu. Iar cei care au vorbit şi scris despre poet (îndepărtând orice referinţe «neplăcute» urechilor) i-au făcut, într-adevăr, un mare rău. Arăt colaborările de mai sus pentru că ele au fost omise voit din antologiile de până acum”. In alt loc, acelaşi Nicolae Niţă afirmă că Victor Corbuţ, directorul revistei Străjerul, „a fost, în acea perioadă, şeful legionar al Bihorului şi Sătmarului”. Iar despre controversata colaborare la revista Meşterul Manole, Şerban Suru postează un comentariu pe 2 septembrie 2015: „Revista Meşterul Manole a fost scoasă sub patronajul unchiului meu, Miron Suru, băiatul cel mare al Preşedintelui Asociaţiei Librarilor din România, Pavel Suru, bunicul meu, care deţinea, în perioada interbelică, pe Calea Victoriei din Bucureşti, o librărire şi avea totodată o editură. Prin intermediul librăriei bunicului meu se răspândeau manifeste legionare. De altfel, la editura bunicului au publicat mai mulţi poeţi legionari, printre care şi Ion Şiugariu, Mircea Şeptilici (Mircea Streinul) etc, bunicul făcând parte din Asociaţia Prietenilor Legionari”.

Ca argument suprem, Nicolae Niţă publică în format .pdf poezia „Biată Ţară” (revista „Cuvântul Nou”, nr. 4-5, 1936), semnată Ionel Şugar, care nu ar fi altul decât Ion Şiugariu. Reproducem ultima strofă: „Cer de smoală, cer de seu, / va veni şi Dumnezeu, / parfumat, alb, oaspete, / cu miresme proaspete, / şi ne-o dărui şi nouă, / ţară verde, ţară nouă, / românesc şi nou soroc, / plin de soare, plin de foc / şi-ntr-o ţâră de cleştare: / viitor legionar!…”

Proteste palide

Am trecut în revistă argumentele pe care le invocă simpatizanţii Mişcării Legionare pentru a judeca în ce măsură acestea au temei. Pe de altă parte, am vrut să aflăm care a fost raţiunea în virtutea căreia au acţionat angajaţii Ambasadei României în Slovacia, atunci când au respins solicitarea autorităţilor din Brezno de a boteza un pod cu numele poetului Ion Şiugariu, pe motiv că acesta din urmă ar fi fost membru al Mişcării Legionare. Comunicatul sec al Ministerului Afacerilor Externe nu pare a lămuri pe deplin situaţia: „Din elementele primite nu a rezultat faptul că Ion Şiugariu a fost membru al Mişcării Legionare”. Pe acest fond a venit şi scrisoarea soţiei poetului, Lucia Soreanu-Şiugariu, publicată în presa locală, în care se afirmă: „Soţul meu, poetul Ion Soreanu-Şiugariu, nu a fost legionar”. Deputatul Călin Matei, în interpelarea adresată ministrului de externe, acuză că „a fost întinată memoria unui erou”. Jurnaliştii de la cotidianul.ro afirmă despre Ion Şiugariu că este un erou, „pe care MAE l-a batjocorit într-un mod incalificabil”. In compensaţie, se cere „ca o stradă din Bucureşti, locul unde a studiat şi a lucrat înainte de a pleca pe front, să poarte numele lui Ion Şiugariu, oricât de mult s-ar împotrivi Institutul lui Alexandru Florian”.

O victimă a Legii 217?

In mediile culturale băimărene se simte o oarecare rezervă în a da sentinţe în această chestiune. Perioada interbelică a fost destul de tulbure sub aspectul circulaţiei ideilor şi al ataşamentului faţă de anumite curente sau doctrine. In plus, e greu azi de analizat trendul sau circumstanţele în care, atunci, oamenii (de cultură) luau anumite decizii.

Ion Şiugariu se dovedeşte a fi una din primele victime ale legii antilegionare (217/2015), votată nu demult, de Parlamentul de la Bucureşti. Şi totuşi, să precizăm faptul că este un exces de zel în aplicarea acestei legi, deoarece în cazul lui Şiugariu se poate vorbi cel mult de o simpatie politică, nicidecum de crime de război sau participare la genocid. Aşa cum, de exemplu, există o pleiadă întreagă de poeţi simpatizanţi ai regimului comunist, dar care n-au tras niciodată cu arma în „duşmanii poporului”.

Cazul „Şiugariu” ar putea declanşa o dezbatere privind moralitatea aderării la anumite idei politice ale scriitorilor, poeţilor şi artiştilor români. Pentru că, nu-i aşa, suntem cu toţii prizonieri ai vremurilor pe care le trăim.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s